0256 240 250

Despre Noi

Prima sarcină obţinută prin FIV în România

Deşi aparent un centru tânăr, Centrul de Reproducere Umană Asistată GYNATAL, continuă tradiţia primului centru românesc de Reproducere Umană Asistată, înfiinţat în Timişoara în anul 1995 sub conducerea Prof. Dr. Munteanu şi Prof. Dr. Checiu, ducând astfel mai departe istoria, emoţia şi satisfacţia primei sarcini obţinute prin FIV în ţara noastră.

Echipa medicală este formată din specialişti recunoscuţi atât în ţară cât şi în străinătate, având o experienţă acumulată în ani de muncă şi studiu dedicaţi dezvoltării profesionale.

Astfel, profesionalismul echipei medicale, reflectat în rezultatele obţinute, nivelul ridicat al serviciilor medicale oferite, dezvoltarea continuă, tehnologiile şi procedurile de ultimă oră, au dus la o adresabilitate tot mai mare în fiecare an.

Fapte:

  • Suntem deschizători de drumuri.
  • Embriologii noştrii au efectuat prima procedură FIV din România.
  • Suntem primul Centru de Reproducere Umană Asistată din Vestul ţării acreditat de Agenţia Naţională de Transplant.
  • Suntem primul Centru de Reproducere Umană Asistată din Vestul ţării acceptat în Programul Naţional de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer.

Noi ne ghidăm după principiul că fiecare pacient este unic. Din acest motiv fiecare cuplu beneficiază de un tratament individual, în funcţie de rezultatele evaluării şi de patologia aferentă. Visul de a deveni părinţi se poate transforma, uneori, într-o luptă continuă cu rezultatele analizelor de laborator sau cu diagnosticul dur al infertilităţii, de aceea noi ne dorim să vă oferim cele mai bune soluţii pentru a parcurge împreună acest drum.

Din experienţa noastră, am aflat că foarte importantă este comunicarea directă, obiectivă, caldă, cu compasiune… pe aceasta se bazează o relaţie corectă între medic şi pacient.

Misiunea noastră este să oferim pacienţilor servicii medicale la cele mai înalte standarde, la preţuri accesibile, punând accent pe experienţă, profesionalism, confort şi, nu în ultimul rând, siguranţă