0256 240 250

Montare sterilet

steriletSteriletul este un dispozitiv din plastic prevăzut cu niște fire sau inele de metal, care se introduce în uter în scopul prevenirii fixării ovulului fecundat în uter. Există și sterilete moderne, care conțin hormoni sau cupru și care pot rămâne în uter chiar până la 5-10 ani.

Dispozitivul este introdus în uter de către medic, de preferință imediat după terminarea menstruației, femeia fiind ulterior instruită de către ginecolog despre modul în care se controlează poziția corectă a steriletului.

Principalele avantaje ale acestei metode: eficientă crescută (97-99%), nu intervine în desfășurarea actului sexual, nu necesită o îngrijire specifică și, la retragerea lui, femeia poate redeveni fertilă.

Nu este recomandată utilizarea steriletului la femeile care nu au născut niciodată, la cele care au avut o sarcină extrauterină și la cele care prezintă frecvent sângerări vaginale între menstre.